ASUS ROG G550JK, cea mai nouă unealtă de gaming demnă de recorduri

de: Alexandru Puiu
01 07. 2014

În conformitate cu desele schimbări din piaţa de componente hardware, cei de la au anunţat noul notebook de gaming Republic of Gamers G550JK.

Dacă nu am fost corupţi încă de Sony şi Microsoft pentru a ne achiziţiona o consolă next-gen, singura soluţie pentru gaming de calitate rămâne un PC cu o configuraţie decentă. Pornind de la această premisă şi insistând pe un design consacrat care oricum arată foarte bine, cei de la ASUS au anunţat în urmă cu câteva zile noul lor notebook de gaming.

În imaginea de mai sus este , un sistem pentru cei dornici de joacă în deplasare care nu vor să mai care nişte mastodonţi de 4-5 kilograme pentru această activitate. Această creaţie reuşeşte să se încadreze în doar 2,4 kilograme şi 38,35 x 25,4 x 2.79 centimetri. Configuraţia sa hardware include un procesor quad core Intel Core i7 4710HQ tactat la 2,5GHz cu turbo boost până la 3,5 GHz. Are 8GB DDR3 preinstalaţi, dar suportă până la 32GB RAM. Placa video folosită este un GeForce GTX 850M cu abilităţi de overclocking şi 2GB de memorie dedicată.

Membru al familiei de produse Republic of Gamers, laptopul de mai sus a participat la un eveniment recent intitulat ”LAN la cea mai mare înălţime”. Cu scopul depăşirii unui record mondial, respectiva sesiunea de gaming s-a desfăşurat în vârful muntelui Elbert, cel mai înalt din Munţii Stâncoşi, la o altitudine de 4400 metri.

ASUS G550JK ar trebui să ajungă pe piaţă în următoarea perioadă la un preţ de 1100 dolari pentru configuraţia de bază.